BIOGRAFIE

CEZAR  OUATU este, în prezent, cel mai dinamic şi original  brand  pop-opera românesc. Superstar al Trustului Intact şi al Antena 1, din ianuarie 2015, odată cu participarea la noul sezon “Te cunosc de undeva”. Reprezentantul României la Eurovision 2013, cu piesa „It’s my life”, s-a clasat pe locul al şaselea  în topul preferinţelor publicului european şi înregistrează cea mai rapidă ascensiune artistică, premiată şi elogiată de presa românească şi continentală. Cunoscut şi sub numele de CEZAR THE VOICE, datorită calităţilor vocale excepţionale, artistul reprezintă o îmbinare strălucită şi inovatoare între specializarea sa de contratenor baroc şi o muzică diversă şi inspirată, destinată unui public sensibil. Pe scurt, un contratenor clasic – crossover, înzestrat cu o voce unică şi extrem de flexibilă care îi permite sa abordeze spectaculos atît opera, pop-opera, cît şi jazz. O prezenţă magică pe scenă, un interpret complex, adulat de zeci de mii de fani din întreaga lume şi aflat în căutarea echilibrului perfect între emoţie şi performanţa artistică.

S-a născut la Ploieşti, într-o familie de muzicieni şi duce cu mândrie mai departe numele tatălui său, regretatul Florian Ouatu, prim-flautist la Filarmonica „Paul Constantinescudin Ploieşti,  artist de renume european şi fost profesor la Academia Mozarteum din Salzburg. Îndrumat şi susţinut de acesta, Cezar începe sa studieze pianul de la 6 ani şi urmează cursurile Liceului de muzică şi artă „Carmen Sylva” (Ploieşti)  unde se specializează  în jazz şi dirijare corală. La 20 de ani îşi descoperă întîmplător vocea de contratenor şi decide să-şi continue studiile în Italia, unde este admis la prestigiosul Conservator „Giuseppe Verdi” din Milano. Îl finalizează  în 2004, cu punctaj maxim şi se perfecţionează în baroc sub îndrumarea celebrei profesoare Margaret Hayward. Urmează apoi, cursuri de master cu personalităţi muzicale remarcabile: Jordi Savall, Sara Mingardo, Rene Clemencic, Magda Olivero, Viorica Cortez şi Mariana Nicolesco.

Este o perioadă de sacrificii şi desăvârşire artistică, ce culminează cu recunoaşterea  europeană şi multe premii importante: Francisco Vinas din Barcelona (Cel mai bun contratenor), Competizione dell”Opera din Dresda (Premiul întâi), Riccardo Zandonai din Riva de Garda (Premiul special al juriului), Concursul de canto Renata Tebaldi din San Marino (Premiul baroc), Spiros Argiris din Sarzana (Premiul întâi ) şi Hariclea  Darclee din Brăila ( Premiul de excelenţă).

Considerat cel mai valoros contratenor al generaţiei sale, Cezar Ouatu urmează o carieră internaţională remarcabilă. Din 2007 pînă în prezent, interpretează roluri memorabile pe cele mai prestigioase scene europene: Teatrul La Fenice din Veneţia (debut), Opera din Lausanne, Teatrul Olimpic din Vicenza, Teatrul Chatelet din Paris, Filarmonica din Berlin şi Istanbul, Opera Naţională Croată, Teatrul Regal de la Palatul Nou din Potsdam, Ateneul Român din Bucureşti şi în festivaluri de operă barocă reprezentative: Festivalul din Corint şi  Atena, Festivalul MTO din Milano, Festivalul din Cuenca, Festivalul de muzica de la Potsdam, Festivalul Handel din Halle şi Festivalul de muzică veche din Bucureşti.

Colaborează cu succes, cu dirijori şi regizori de excepţie internaţionali: Fabio Biondi, Alan Curtis, Jean- Christophe Spinosi, Ottavio Dantone, Diego Fasolis, George Petrou, Federico Guglielmo, Werner Ehrhardt, Emilio Sagi, Pierluigi Pizzi, Corrado Rovaris, George Petrou şi Emmanuel Villaume, şi are ca partenere, voci celebre ale scenei operistice: Angela Gheorghiu, Ruxandra Donose, Cecilia Bartoli, Simone Kermes, Ruth Ziesak, Olga Peretyatko, Juanita Lascarro şi Mireille Delunsch în Istanbul, Dortmund, Berlin, Steinfurt, Halle, Bucuresti şi Lausanne.

Înregistrează  în premieră mondială multe lucrări baroce : Il trionfo di Clelia , Gluck   (MDG), Amor Oriental : Handel alla turca (Sony Classics), Ottone în Villa de Vivaldi (Brilliant Classics), DVD-ul operei La Salustia de Pergolesi (UNITEL CLASSICA), Requiem şi Motete pentru doua voci de Cavalli (Tactus), Vespero delli Cinque Laudate de Cavalli (Dynamic), Bizzarrie, follie, stravaganze în musica (Amadeus) şi are timp să susţina concerte şi în România,  pe cele mai cunoscute scene din Bucureşti şi din ţară. Foarte ataşat de oraşul natal şi de valorile artistice româneşti pe care le reprezintă, devine, de anul acesta, solist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti pe scena careia concertează şi onorează cu dragoste memoria tatalui sau.

Contratenorul Cezar Ouatu este invitat în permanenţă să susţină recitaluri în Italia şi în întreaga lume fiind colaborator al ansamblurilor Cappella Musicale din Lodi şi al Corului Claudio Monteverdi din Crema. Datorită acestor solicitări are un repertoriu în care se regăsesc creaţii importante ale genului: Dixit Dominus de G.F Händel, Te Deum de H. Purcell, Nisi DominusStabat Mater de A. Vivaldi, Requiem de F. Cavalli şi Carmina Burana  de Carl Orff.

În puţinele momente de relaxare, Cezar cîntă jazz împreună cu un trio de prieteni, face mult sport (înot), yoga, ascultă muzică, găteşte mâncare italiană  şi călătoreşte. Este carismatic şi e permanent în căutarea unor noi provocări.

Cea mai spectaculoasă dintre ele a fost participarea la Selecţia Naţională Eurovision România  2013, pe care a câştigat-o în mod absolut şi cu un mare succes de audienţă. A reprezentat România cu cinste la European Song Contest Suedia, 2013, unde s-a clasat pe locul al treilea în preferinţele publicului australian şi pe locul al şaselea, în preferinţele europenilor. A fost admirat şi susţinut de celebrităţi ca Bonnie Tyler, Andrea Bocelli, Vangelis, Angela Gheorghiu şi Nadia Comăneci, elogiat pentru originalitate de designerul Jean Paul  Gaultier şi dat drept câştigător al Eurovisionului de cotidiene importante ca BILD şi DER SPIEGEL care i-au remarcat calităţile vocale excepţionale şi profesionalismul. După încheierea competiţiei, a înregistrat un record de vizionari pe You Tube, fiind declarat de Wiwi Bloggs, cel mai ascultat interpret din concurs. La întoarcerea din Suedia, CEZAR THE VOICE este un star pop-opera şi un proiect confirmat de un număr uriaş de spectatori europeni. Acelaşi succes îl are şi în România, unde este invitat sa cânte, pe 25 mai, pe scena de la ROMEXPO cu tenorul Andrea Bocelli şi soprana Angela Gheorghiu. Este elogiat de presă şi aclamat de cei  peste 20.000 de spectatori prezenţi  la concert.

Cezar Ouatu este un artist care îsi iubeşte publicul cu o dedicaţie extraordinară. Iar acesta îl răsplăteşte cu adoraţie, respect şi o susţinere constantă prin zeci de mii de likeuri şi declaraţii emoţionante pe pagina lui, CEZAR THE VOICE.

Proiectul cu acelaşi nume a fost lansat în colaborare cu HAHAHA Production,  pe   5 decembrie 2012 şi s-a bucurat, în scurt timp, de succes. THE VOICE promite un sound inedit şi rafinat, bazat pe melodicitate, pe calităţi vocale unice , un timbru cald şi acute spectaculoase, pe sensibilitate şi pasiune în interpretare. Repertoriul lui Cezar este complex şi eclectic, şi include cele mai frumoase coveruri după coloane sonore din filme, precum  “Cinema Nuovo Paradiso”, “Romeo and Juliet”, “The Godfather”, “Seven Hills of Rome!, “The Mission”, arii din opere, orchestrate modern, “Lascia ch’io pianga”(Handel), piese celebre de jazz, latino, rock-simfonic, muzică scrisă special pentru vocea sa: “It’s My Life” (Cristian Faur), “Painful Love” (Şerban Cazan), “Amore” (Cezar Ouatu & Alin Radu) şi, în proiect, o piesă compusă de celebrul Vangelis. În prezent, Cezar a finalizat înregistrările pentru primul său album pop-opera, dedicat iubirii şi intitulat CEZAR “THE VOICE OF LOVE”, pe care îl va promova în cadrul turneului naţional “The Voice of Love”. Albumul a fost lansat pe 8 Martie 2014, într-un concert de succes la Ploieşti, în ovaţiile unui public cucerit de arta şi prezenţa magică a lui Cezar. 

Una dintre piesele reprezentative ale albumului,“Painful Love”este un imn închinat dragostei absolute, iar interpretarea ei a impresionat  presa, publicul şi întreaga comunitate virtuală adunată în jurul lui Cezar. Recenta lansare a videoclipului “Painful Love”, produs de CAT MUSIC ROMÂNIA în asociere cu ARTSIDE, Arh. Ela Falcă şi regizat de EDWARD ANINARU PHOTOGRAPHY a reprezentat un succes impunător şi binemeritat pentru Cezar şi echipa asociată. 

CEZAR este un artist şi o apariţie elegantă şi spectaculoasă pentru obiectivul camerei. Este permanent invitat în showuri radio şi TV, în care abordează senzaţional şi cu mult succes diverse genuri muzicale, este intervievat şi premiat de reviste prestigioase din show-biz   (STORY, VIP) şi  impresionează pretutindeni, prin arta şi căldura umană pe care o transmite cu sinceritate tuturor. Dincolo de tehnicul termen de contratenor clasic-crossover, CEZAR poate fi definit, pe scurt, prin iubirea, profesionalismul şi originalitatea  pe care le împărtăşeşte publicului dedicat.


descarca varianta printabilă în PDF  pdf_file